We know

[:ro]Pandemie versus Social Media[:]

By March 25, 2021 No Comments
[:ro]Ultimul an a însemnat o schimbare radicală! De la viața personală, care s-a transformat complet, până la cea profesională, unde totul s-a schimbat în doar câteva săptămâni. News, panică, schimbări? Au fost cuvintele pe care le-am auzit cu toții în fiecare zi, cuvinte de care ne-am lovit cu sau fără voia noastră. Și da, pandemia Covid-19 s-a resimțit pentru toți. Da, chiar și pentru cei care se aflau în spatele calculatoarelor și își puteau face meseria de oriunde. Da, chiar și în Social Media! Specialiștii din domeniu au fost nevoiți să privească tot acest carusel care pe zi ce trece accelera diferit. A fost provocarea de a fi mai creativ, de a fi observatorul din mountain rousse, care privește și analizează reacția celorlalți, chiar dacă vântul bătea cu putere, iar viteza amețitoare se mărea. A fost cea mai mare provocare: supraviețuiești versus te prăbușești! Iar supraviețuirea în acest context era echivalentul succesului din perioada de dinainte.

Ce ne-a învățat toată această experiență?

  1. Creativitatea este întotdeauna cheia! Dacă nu vii cu ceva nou, oamenii se plictisesc. Și când totul constă în atenția userului, chiar vrei să-i stârnești curiozitatea, să-l iei de partea ta și să îi arăți că știi ce vrea, ce are nevoie.
  1. Tenacitatea și analiza te vor ajuta să livrezi ce este mai bun! Când pornești pe acest drum, pe lângă omul din spate, omul de la butoane, trebuie să fii și consumatorul final. Cel căruia îi adresezi mesajul, produsul, serviciul. Trebuie să știi ce îți dorești să vezi tu, consumatorul, dar și alți oameni precum tine. Dacă ești gospodina pricepută, care gătește prăjituri în fiecare sâmbătă dimineața, știi că vrei să folosești cea mai bună făină. Știi că prăjiturile ies mult mai gustoase atunci când le adaugi esența potrivită, când presari zahărul cel mai fin și când ornezi totul cu cele mai frumoase fructe.
  1. Povestea din spate este cea care vinde produsul, nu invers! În 2021 oamenii vor să simtă ceea ce văd. Vor să vadă antreprenorul din spatele afacerii de succes, vor să îi audă povestea. Pentru că povestea este în esență cea care vinde! Când Oreo a intrat pe piață, nu s-a poziționat ca un brand obișnuit care produce și vinde…biscuiți. Nu, Oreo este acel desert care se mănâncă specific, așa cum ne-a învățat în spotul publicitar chiar copilul: „răsucești, apoi lingi crema, înmoi în lapte și mănânci”. Și acum, spune sincer, chiar nu merge un pahar de lapte cu un pachet de Oreo?
  1. Stay close to the public! Ai intrat pe piață, ai o poveste și o categorie de consumatori fideli. Care este următorul pas? Stai aproape de ei. Știm, cu toții visăm la brandul care să acapareze toată piața. De aceea tot mai multe branduri fac greșeala de a uita de publicul fidel și fac eforturi disperate de creștere, uitând până la urmă de consumatorii săi. Este un lucru des întâlnit, care, până la urmă duce la…eșec! Pentru o creștere sănătoasă ai nevoie de pași siguri pe care să-i urmezi. Acordă importanță publicului existent și acaparează ușor, ușor noi nișe. Până la urmă, cu toții iubim brandurile care pun accent pe oameni.
  1. Asumarea riscului te poate duce spre succes mai repede decât „the safe line”! Specialiștii din domeniu cu siguranță se loveau până acum se „safe line”, zona de confort a clienților. Și nu, nu putem spune că este greșit, până la urmă asta căutăm și în viața noastră de zi cu zi. Însă în ceea ce privește comunicarea online, nu aceasta este rețeta. Sunt momente, precum perioada pandemiei, când asumarea de riscuri s-a transformat într-un elevator: „to the top, please”! De ce? Fiindcă oamenii erau speriați și abia așteptau să descopere ceva nou. Ceva ce să îi scoată din bula în care erau cu toții. Reclamele de la TV sau din online, pe care cu toții le-am urmărit, putea fi chiar interesante. Și asta doar cu ajutorul brandurilor, care, dacă știau când să apese „butonul roșu” puteau deveni rapid virale. Până la urmă asta e și ideea, nu?

A fost o perioadă dificilă, căreia noi, specialiștii in Social Media trebuie să îi mulțumim. Ne-a învățat să fim mai creativi, mai atenți la detalii și mereu la curent cu tot ce este nou. Oportunitățile trebuie urmărite atent, iar trendurile updated cu fiecare ocazie. Până la urmă facem parte dintr-o branșă într-o continuă schimbare, unde adaptabilitatea, flexibilitatea, atenția și ideile îți sunt cele mai bune atu-uri.[:]

Leave a Reply