În 2017, pentru a lucra în comunicare, este nevoie de o dorință acută de a învăța lucruri noi și de a fi mereu curios. Orice persoană care activează în domeniul comunicării trebuie să fie la curent cu toate trendurile și schimbările apărute în societate, în special atunci când lucrează în social media. Ce astăzi se poate numi tehnologie nouă, mâine poate deveni doar o știre veche, totul într-o singură clipă. De aceea, este important ca un om de social media să fie întotdeauna cu un pas înainte și să poata intui si identifica corect trendurile, pentru a putea aloca eficient resursele de comunicare.

1) Experiențele de tipul virtual reality vor fi din ce în ce mai prezente în social media

Vrei să vezi cum s-ar simți să fii în excursia aceea din Bahamas pe care ai văzut-o pe Facebook, fâcând un tur al insulei? Nicio problemă, realitatea virtuală îți va arăta. Vrei să vezi cum arată în 360 produsul pe care vrei să-l achiziționezi? Din nou, realitatea virtuală îți oferă această oportunitate. Realitatea virutală reprezintă, încă, un concept nou pentru domeniul marketing-ului, însă tot mai multe branduri încep să recunoască adevărata valoare pe care virtual reality-ul o poate aduce în construirea imaginii brandului. Prin această nouă tehnologie, consumatorii pot interacționa cu brand-ul într-un mod unic și inedit, iar companiile încep să ia în serios această nouă tehnologie.

2) Conținutul efemer va continua să aibă importanță

Acest tip de conținut se referă la conținutul introdus de Snapchat. Poze și video-uri care dispar după o anumită perioadă de timp. Instagram și, mai apoi, Facebook au introdus o funcție asemănătoare, funcțiile de Stories, care, la fel, le oferă posibilitatea utilizatorilor de a urca pe platforme conținut perisabil. Dar de ce este acest tip de conținut important pentru comunicarea brandurilor? Ei bine, el reprezintă o oportunitate pentru un brand de a arăta consumatorilor partea umană din spatele companiei. Reprezintă o modalitate excelentă de a afișa conținut autentic, „nefinisat”, cu interviuri din backstage, concursuri, video-uri de tipul „how to” sau evenimente live. Acest lucru nu înseanmă că brandurile trebuie să renunțe la pozele sau video-urile realizate în studio de către profesioniști, dar este o oportunitate de a spune consumatorilor „uite, și noi suntem oameni la fel ca tine”.

3) Brandurile se bazează pe aplicațiile de mesagerie instantă mai mult ca oricând

Aplicațiile de mesangerie instantă sunt considerate a fi alternative pentru mesajele de tip SMS, însă acest fapt nu mai este în totalitate valabil. Astăzi, la nivel global, peste 4 miliarde de persoane folosesc aplicații de mesagerie instantă cum ar fi Facebook Messenger, WhatsApp și WeChat. De aceea, tot mai multe branduri se folosesc de aceste aplicații pentru a-și spori prezența în social media și de a putea interacționa cu consumatorii în mod direct. Reprezintă o modalitate mult mai rapidă de a lua legătura cu un client și de a-i oferi suportul necesar. Costul este mult mai mic, iar experiența de customer service mult mai bună. Se creează astfel o conecțiune în timp real între brand și client.

Social media reprezintă un domeniu care se află în continuă schimbare. Este un mediu impredictibil. De aceea, specialiștii în comunicare trebuie să fie în permanență informați cu privire la trendurile actuale, dar și cele care ar putea apărea pe viitor.

Limbă: